Acum o săptămână am luat-o pe fiica mea de la bunica ei care era în vizită. De obicei, Olena se întoarce mereu de la bunica ei fericită și veselă, povestindu-mi ce au făcut și ce plăcinte au făcut. Dar de data aceasta Olena plângea. La început am crezut că a căzut sau că s-a întâmplat altceva. Dar nu era nicio zgârietură pe copil.
Apoi am început să-i pun întrebări Olenei, dar ea plângea și nu se putea calma. Nu-mi puteam da seama ce se întâmplase în acea noapte. Când am ajuns acasă, Olenna a adormit imediat. Dimineața, fiica mea s-a calmat și mi-a spus că bunica ei a făcut-o hoață și a început să o înjure.
Olena a susținut că nu a luat niciodată nimic de la bunica ei fără permisiune. Mi-am crezut copilul pentru că Olena nu ar fi rănit niciodată o muscă, darămite să fure. Am sunat-o imediat pe mama: „Ești fericită?
Ai crescut o tânără criminală în capul tău!” Mamă, despre ce vorbești? Poți să-mi explici ce s-a întâmplat?” «Ce i-a fost rușine hoțului ăluia să spună?» ”Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu. Nu-i mai spune așa copilului meu, ce s-a întâmplat acolo?” Am luat banii de pe card, i-am pus în portofel, voiam să merg dimineață la cumpărături. Și m-am uitat, și nu erau bani. Deci poate i-au furat sau i-ai pus în altă parte.
-Nu o apărați pe această hoață, nu are nicio scuză! Câteva zile mai târziu, mama m-a sunat și mi-a spus că și-a găsit banii într-o altă geantă. Uitase doar ce geantă folosise pentru a merge la bancă.
I-am spus că ar trebui să-și ceară scuze nepoatei pentru că nu a fost vina ei și că nu ar trebui să treacă printr-un asemenea stres. Dar mama nu s-a grăbit să își ceară scuze. Nu mă așteptam să o facă și relația noastră s-a răcit brusc.