Am șaizeci și trei de ani. Nu mi-e rușine de vârsta mea, dar asta nu înseamnă că străinii îmi pot spune bătrână, bătrânică sau bunică. Doar nepoții mei îmi pot spune bunică, iar eu sunt mândră să fiu bunică. Cuvântul “bunică” sună deosebit de prețios venind din propria ta gură. Îmi amintesc că am fost emoționată prima dată când l-am auzit pe nepotul meu spunând mult-așteptatul “bunică”. Dar acest lucru nu le dă dreptul străinilor să îmi spună bunică, bunică sau bunică.
Nu voi permite nimănui să mă trateze cu lipsă de respect. Odată, când i-am făcut o remarcă unei moașe că nu sunt bunică pentru ea, a țipat la mine și mi-a spus: “Să-ți spun fată, bunico? Îți spun cum vreau eu și nu-mi spune mie ce să fac!
Mai bine grăbește-te și nu mai reține oamenii cu plângerile tale!” i-am răspuns eu: “Nu ar trebui să-mi spui fată, dar poți să-mi spui femeie, nu? Și nu fi nepoliticos cu mine, ai conștiință, nu te-am jignit”. O femeie, nu o bătrână, este modul în care străinii ar trebui să se adreseze doamnelor de vârsta mea. Da, știu că sunt bunică, dar sunt bunică doar pentru nepoții mei.
A spus cuvântul “bunică” cu atâta dispreț, ca și cum ar fi vrut să mă insulte sau să mă umilească. Și cel mai jignitor lucru a fost că erau femei de vârsta mea care stăteau în spatele meu la coadă și mă întrebau indignate de ce sunt nemulțumită.
Aproape că am plâns ca o fetiță de la insultă. Am renunțat la cumpărături și m-am dus la alt magazin. Dacă nu ne tratăm pe noi înșine cu respect, ce ne putem aștepta să facă ceilalți? Mi-aș dori ca ceilalți oameni să se trateze pe ei înșiși și vârsta lor cu respect.
Nu voi permite să fiu insultată sau umilită. Chiar și la vârsta de nouăzeci de ani, voi fi o femeie sau o doamnă, dar nu o bătrână. Eu asociez cuvântul “bunică” cu ceva vechi, cu vechituri. Tinerii uită că într-o zi vor îmbătrâni și vor deveni pensionari. Ce fel de exemplu dau ei pentru noua generație? Și noi am fost tineri cândva și nu îi priveam de sus pe pensionari.