Mă întâlneam cu un tip, totul mergea bine și am decis să ne căsătorim. Am rămas însărcinată, el a fost fericit să audă vestea, dar după nașterea copilului a spus că nu este pregătit să fie tată și a dispărut din viața mea; am rămas singură cu copilul.
A fost foarte greu pentru mine, părinții mei m-au ajutat. Șase luni mai târziu, mi-am întâlnit soțul. Era din Italia, mă iubea, iar eu eram îndrăgostită până peste cap de el.
Ne-am făcut planuri mari pentru viitor. M-a cerut în căsătorie și m-a invitat să mă mut în țara lui natală. Am fost foarte fericită, dar mi-a spus că trebuie să-mi las copilul în urmă; fiul meu nu făcea parte din planurile lui.
A spus că nu are de gând să aibă grijă de copilul altcuiva și a pus condiția să ne căsătorim dacă îmi las fiul aici; am avut o lună la dispoziție să mă gândesc la asta. Biletele erau deja cumpărate.
A pus o condiție: dacă nu sunt de acord să las copilul, vom divorța. A fost greu pentru mine, dar l-am ales pe el; am decis să merg cu el, nu am vrut să ratez șansa la propria fericire.
Nu m-am gândit la fiul meu, la ce se va întâmpla cu el, cum și unde va crește. L-am îmbrățișat strâns pe băiat, l-am sărutat, l-am pus în pătuțul lui și l-am sunat pe iubitul meu; i-am spus că plec cu el. A venit să mă ia.
Am sunat-o pe mama și i-am spus că mă mărit și că trebuie să-mi las copilul în urmă și am rugat-o să aibă grijă de el. Când am ajuns la aeroport, m-am răzgândit, mi-am dat seama că fac o greșeală fatală. Mi-am dat seama că tot drumul până la aeroport m-am gândit doar la fiul meu și mi-am dat seama că nu-l puteam părăsi.
Am luat un taxi și am venit direct acasă; fiul meu încă dormea. El nu știa că propria lui mamă avea de gând să-l lase să se descurce singur.
“Slavă Domnului că m-am trezit, altfel nu aș mai fi fost în stare să mă încerc după aceea – niciodată. Sunt mai întâi o mamă și apoi o femeie.