Un oaspete neașteptat
Ca să fiu sinceră, Alina încă nu-și revenise după seara aceea. Cum putea soțul ei să facă așa ceva? Să o dea afară din dormitorul lor, din propriul ei apartament – era disproporționat.
Totul începuse banal. Vineri seara, Alina în bucătărie, căldura verii topind pereții – puteai înfășura un ziar în jurul ei. Denis întârziase din nou la serviciu – dar ce veste era asta? Tăia roșii pentru salată și se gândea cum să-și convingă soțul să accepte să cumpere un aparat de aer condiționat.
Dar în loc de aer condiționat, a venit telefonul.
– Mama e aici, spuse Denis scurt, fără măcar să salute. – Era pe cale să urce.
Cuțitul i-a înghețat în mână, sucul de roșii s-a scurs pe tablă.
– Ce mamă? De unde a venit? – Expiră Alina.
– De la Samara. A vrut să mă vadă. Nu-ți face griji, nu va sta mult.
Și a scăpat-o. Pur și simplu. Fără explicații, fără scuze. Alina se uita la telefon ca și cum de acolo urma să iasă un adevăr teribil.
⸻
Invazie cu valize
Zece minute mai târziu, soneria a sunat insistent. În prag se afla Valentina Petrovna, o femeie scundă și voinică de aproximativ șaizeci și cinci de ani, cu două valize și aspectul unei gazde în toată regula.
– “E sufocant!”, a mormăit ea, înghesuindu-se în hol. “Unde e ventilatorul?
– Există… – se strecură Alina. – Cât timp mai stai?
– Nu ți-a spus Denis? – Valentina Petrovna se descălța deja. – Două, poate trei săptămâni. Vom vedea în funcție de circumstanțe.
Alina a simțit cum lumea se zguduie sub picioarele ei. Dar a rezistat. Până când a venit soțul meu.
⸻
Un dormitor pentru o regină
Denis s-a întors cu o sacoșă de cumpărături, strălucind ca soarele de martie. Și-a îmbrățișat mama, i-a sărutat obrazul, a privit-o în ochi cu o tandrețe copilărească.
– Mamă, ești bine? Cum a fost călătoria ta?
– Obosit, fiule”, a suspinat Valentina cu greutate. – Visez să mă întind pe un pat adecvat.
Iar Denis a abordat imediat problema.
– Mamă, du-te în dormitor. E mare, e proaspăt. Patul a fost schimbat.
– Cum rămâne cu noi?! – vocea Alinei se stinse. Privirea îi fugea între soțul ei și soacra ei. – Unde o să dormim?
– Pe canapea, desigur. Vom fi bine pentru câteva zile. Eu nu prea cred. Mama are nevoie de odihnă la vârsta ei.
– Deloc, fiule”, a spus Valentina Petrovna cu modestie. – Nu am nevoie de un hotel, serios, serios. Acasă e mai bine.
Denis a luat valizele și, ca un aghiotant credincios, și-a escortat mama în sanctuarul lor conjugal, dormitorul în care îi jurase recent Alinei iubire eternă.
⸻
Resentimente în spatele unei uși închise
Alina stătea pe coridor, strângând un prosop la piept. Din dormitor veneau voci satisfăcute: soacra ei se instalase deja, își aranja lucrurile pe măsuța de toaletă, examina dulapul.
– Alin, adu un prosop! – a strigat Denis.
Mâinile îi tremurau de neputință și furie. A ales cel mai vechi prosop, i l-a dat Valentinei Petrovna și, aproape trântind ușa, s-a dus la bucătărie.
Denis o aștepta acolo, cu un ceainic clocotind și o privire de indiferență totală față de sentimentele ei.
– Denis, să ne gândim la asta? – a început ea în șoaptă. – Eu… nu vreau să dorm pe canapea. De ce nu punem patul în sufragerie?
– Alina! – Soțul a ridicat puțin vocea. – I-am spus: mama are nevoie de alinare. Punct și de la capăt.
– Acesta este patul NOSTRU! – A șoptit ea, aproape plângând.
⸻
Prima noapte fără somn
În acea noapte, Alina abia a închis un ochi. Canapeaua scârțâia la fiecare respirație, spatele o durea, iar în spatele peretelui subțire al dormitorului putea auzi din când în când tusea Valentinei Petrovna și șoaptele soțului ei.
“Nici măcar nu m-a întrebat…” – s-a gândit ea, mușcându-și buza până a sângerat. Furia era amestecată cu resentiment, resentiment cu un sentiment amar de trădare.
⸻
O dimineață cu parfum de umilință
S-a trezit cu miros de ouă prăjite și cu vocea puternică a soacrei sale:
– Denis, un pic mai multă sare! Și nu face cafea pentru Alina – nu-i face bine.
Alina a intrat în bucătărie în halat, încercând să-și țină fața dreaptă. Valentina Petrovna stătea la masă ca o gazdă, privind critic în jurul apartamentului.
– Ai de gând să iei micul dejun? – a întrebat Denis, fără măcar să o privească în ochi.
– Mulțumesc, mă întorc mai târziu.
Se întoarse și intră în baie. Fiolele soacrei ei erau pe raft în locul cremelor ei. Halatul unui străin atârna pe cârlig.
“Asta e casa mea?” – Alina se străduia să-și amintească.
